vineri, iulie 06, 2007

Dreptul la normalitate

Pe drum spre birou, intr-un autobuz destul de aglomerat (apropo, mai exista autobuze in care sa calatoresti relaxat?), am urmarit o scena care m-a enervat si mi-a dat de gandit. Un contolor de bilete si-a facut meseria si a cerut spre control biletele de calatorie sau abonamentele celor aflati in autobuz. Bine cel putin ca RATB verifica din cand in cand seriozitatea calatorilor si ia masuri impotriva pierderilor si asa enorme de fonduri financiare. La un moment dat, constat rumoare langa mine: doua doamne de o varsta respectabila (in jur de 80 de ani) luau apararea unei domnisoare de vreo 14 ani, invatand-o sa il minta pe controlorul de bilete ca sa justifice prezenta ei in autobuz fara bilet de calatorie. "Este un copil, nici nu are 14 anisori! Copiii pana la 14 ani nu trebuie sa plateasca bilet!" declara cu o infocare remarcabila una dintre doamnele amintite. "Si ce e atat de extraordinar?" ma veti intreba. Ei bine, nu mi se pare NORMAL! Intai de toate, ma asteptam ca niste persoane in varsta, crescute si educate in spiritul european dinante de 1950, sa inteleaga notiunile de "responsabilitate" si "corectitudine". In al doilea rand nu accept ca oamenii sa sustina cu tarie argumente a caror veridicitate este indoielnica - copiii cu varsta mai mare de 5 ani sunt obligati sa plateasca bilet!!! Apoi, daca stratagema aceasta a functionat, copila aceea ce concluzii poate trage? Desigur ca va gandi ca intotdeauna va exista o posibilitate de a eluda autoritatile, de stat sau oricare altele, iar ilegalul va deveni o normalitate. Cele doua doamne "saritoare" nu s-au gandit nici macar pret de o clipa ca acea adolescenta nu va invata niciodata ce inseamna sa fii responsabil de propriile actiuni, ca atunci cand gresesti trebuie sa suporti consecintele, indiferent cat de drastice ar fi ele, va invata ca "litera legii" nu trebuie neaparat respectata pentru ca intotdeauna se vor gasi mijloace de "ocolire". Peste 15 ani, actualei domnisoare i se va parea normal sa jefuiasca o banca sau sa ia viata unui om care o deranjeaza, pentru ca nu va fi nicidecum pedepsita..... Toti amintim, intr-un context sau altul, despre gradul de civilizatie al celor din Europa Vestica, dar niciunul dintre noi nu doreste sa accepte ca realitatea lor se bazeaza pe o legislatie drastic aplicata, a carei incalcare este aspru pedepsita. Legislatie avem si noi, cu unele lacune si uneori bizara, DAR nu o respectam. Aceasta fiind situatia, eu imi permit sa intreb, sper ca nu retoric, daca e un efort prea mare pentru noi sa ne procuram un bilet de calatorie sau un abonament de transport in momentul in care dorim sa calatorim cu mijloace de transport in comun?

Un comentariu:

bluemoon spunea...

Pentru ca atata timp cat de calci in picioare in mijlocul de transport in comun si transpiri pentru ca faimoasa Regie Autonoma de Transport Bucuresti nu a dorit sa plateasca pretul standard pentru autobuze cu aer conditionat si mai dai si peste o baba infofolita pana la gat pe care o trage curentul pentru ca se deschid geamurile (daca se deschid)... mi se pare normal ca RATB-ul sa ma plateasca pentru ca ii folosesc serviciile...
Ce e drept atata timp cat bani se pierd prin nevanzarea de bilete nu sunt bani pentru mijloace de transport noi... dar atata timp cat nu poti calatori decent intr-un mijloc de transport... de ce sa ii platesc???