De cateva zile ma tot gandesc retroactiv la viata mea, de parca ar fi un film reprezentand viata altei femei.... Ma si minunez prin cate am trecut, cate clipe placute am trait alaturi de persoane dragi mie, cat de mult am suferit cand unele dintre acestea au plecat, voit sau nu, din viata mea, mi-am amintit toate prostiile pe care le-am facut, mai mult impinsa de zbuciumul tineretii, decat din lipsa de rationament... Dar acum nu merita sa mai imi plang de mila, caci totul a trecut, de mult... ca-ntr-o poveste cu Feti-Frumosi si Ilene Cosanzene....
Inca de la inceputul acestui an imi tot evaluez pozitia, imi analizez realizarile si visele de la care au pornit, inspectez proiectele aflate inca in derulare si ma cuprinde o deznadejde cumplita (inexplicabila, de altfel) care ma indeamna sa-mi pun in repetate randuri intrebarea: "Viata mea - incotro?". Dar daca ma uit in urma, am sa constat ca am amintiri despre experiente minunate, dar si unele mai putin placute pe care semeni de-ai mei nu au avut posibilitatea sa le traiasca sau nu au capacitatea sa le asimileze. Ma si mir de unde am avut curajul si inconstienta (la 20 ani!!!) de a accepta o relatie serioasa care a durat 7 ani.... Si totusi am trecut prin toate, iar acum ma incearca un sentiment placut, suav si ma surprind zambind usor. Am intalnit oameni extraordinari care m-au format spiritual si moral, unii dintre ei deja ne-au parasit pentru totdeauna, dar carora le port un real respect si recunostinta.... Am cunoscut si tineri de o frumusete interioara cum nu am crezut ca voi intalni vreodata - unele dintre aceste persoane mi-au devenit extrem de apropiate, altele au trecut in viteza prin viata mea, lasand insa o urma de nesters.
Mi-am descoperit calitati pe care, daca as fi dus o viata normala, nu as fi avut ocazia sau oportunitatea de a le vedea manifestandu-se... Si uite cum, usor-usor m-am trezit izolata oarecum de marea masa a semenilor mei.... Dar raman inca cu placutul sentiment de a fi "diferita". Durerea care ma incerca atunci cand auzeam asemenea remarci de la diverse cunostinte nu o voi uita nicicand, dar am reusit sa o diger, sa o asimilez si sa o transform intr-o formula de apreciere. Am intalnit oameni la fel de "extravaganti" (cum ma numea odata o prietena acum fff bine realizata in State) ca si mine si m-am bucurat ca nu sunt singura, ca si altii trec prin aceleasi angoase ca si mine si am invatat sa ma bucur de starea aceasta si am evoluat. Acum zambesc si ma amuza zbaterea mea din acea perioada, dar putini sunt cei care intr-adevar pot intelege despre ce vorbesc. Deunazi, m-am trezit spunand unui prieten care comenta pe tema asta ceva de genul ca pot parea infumurata, m-am trezit spuneam, zicandu-i "MERIT!". Stii cat de mandra am fost in acele clipe de mine????
Permite-mi totusi sa revin la intrebarea care ma obsedeaza de ceva timp: "Viata mea - incotro?". Inca nu am gasit raspuns...
De curand, am intalnit sau mai degraba am redescoperit un prieten din copilarie. Si ce e asa de extraordinar, te-ai putea intreba... Ei bine, extraordinar mi se pare faptul ca, desi locuiam atat de aproape si am avut vieti complet diferite, am evolut in aceeasi directie... Si mai extraordinar e faptul ca nu am stiut unul de celalalt pana de curand... Viata si multitudinea formelor ei de manifestare....
Asadar, draga cititorule, daca ai vreo sugestie in ceea ce priveste intrebarea mea, te ascult cu mare atentie. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu