Mi-am adus aminte, tangential, recitind un text scris de cea mai noua prietena a mea, cat de ciudata poate fi viata. Prietena mea spunea ca "life is what we make it" si ca in definitiv, singuri decidem fiecare moment al existentei noatre.
Tind sa o contrazic. Ce frumos ar fi daca liberul arbitru chiar ar exista... Dar exista momente in viata omului, vorbesc in cazul general, cand se vede un simplu spectator aflat in fata scenei propriei lui vieti, cand se trezeste in fata a ceva atat de neasteptat si frapant incat nu-i vine sa creada.... Din pacate, viata este deja trasata undeva, de cineva pe care noua ne convine sa il numim Dumnezeu sau Allah sau Budha sau... nu mai conteaza cum, cert este ca e cineva superior noua. Singurul nostru aport este alegerea in anumite momente, numite "rascruci", a unei directii sau a alteia. Inchipuie-ti un copac maaare, inalt, maiestuos, impunator, cu o coroana superba. Copacul acesta care iti taie respiratia este chiar viata ta. Cracile mai groase sunt evenimentele majore care iti brazdeaza viata, dar la un moment dat va trebui sa alegi: o scoala, un liceu, o profesie, apoi o schimbi cu alta asemanatoare sau total diferita, daca iti intemeiezi sau nu o familie, daca faci sau nu copii, si multe alte alegeri de genul acesta. Fiecare te poarta spre o alta directie, DAR finalul este acelasi.
Permite-mi sa-ti dau un exemplu: un mecanic de locomotiva si ajutorul acestuia preiau o locomotiva functionala, atat pe acte cat si fizic, proaspat venita de la reparatii. Pleaca in cursa, fara sa inregistreze vreo problema, iar pe drumul de intoarcere, undeva are loc un accident teribil, soldat atat cu moartea unor oameni, cat si cu pagube de nivelul a catorva miliarde la locomotiva. Evident ca se fac investigatii atat in cadrul societatii de transport, cat si in cadrul autoritatii de stat care supervizeaza transportul feroviar, iar solutia este gasita imediat, in stil romanesc: mecanicul locomotivei trebuie sa faca inchisoare pentru ca nu a raportat locomotiva ca fiind defecta, iar ajutorul de mecanic demis. Simplu, nu? Si mai presus de toate, convenabil! Intamplator am fost martorul din umbra al acelui incident si, datorita influentei de care inca ma bucur in domeniu, am analizat situatia si am hotarat ca mecanicul de locomotiva era complet nevinovat. Iti inchipui ce s-ar fi ales de familia omului (are o sotie si doi copii mici)???? In afara de faptul ca si-ar fi pierdut casa si toata agoniseala, ar fi petrecut restul vietii in inchisoare, ispasind o pedeapsa care nu i se cuvenea, generata de nepasarea unor muncitori de la Electroputere Craiova. Nu mi-am inchipuit ca o vorba de-a mea va avea atat rasunet: persoana in cauza a fost disculpata, in schimbul parasirii locului de munca. Un sacrificiu relativ mic in comparatie cu alternativa, nu? Acest eveniment s-a intamplat candva in toamna anului trecut, dar inca ma marcheaza.... Nu il cunosteam pe omul acela, dar cuvantul meu a insemnat atat de mult pentru el... Nici el nu ma cunoaste, dar sunt sigura ca se gandeste din cand in cand cu gratitudine la mine. Bietul om nu a facut nimic care sa conduca la acel accident terifiant (locomotiva corespundea atat scriptic, cat si fizic, nu se inregistrase nicio problema in timpul cursei), iar apoi in urma anchetelor de la Procuratura si AFER se vede deja sacrificat fara vreun drept la apel. Daca ti s-ar intampla tie, cum ai reactiona??? Uite cum un alt om, un necunoscut, i-a salvat practic viata. Nu ma laud cu chestia asta, dar ma bucur in fiecare clipa ca am facut acel gest si l-am scapat. Poate candva voi avea si eu nevoie de ajutor si un necunoscut mi-l va acorda. Revenind la discutia de mai devreme, sustin cu tarie ca nu avem dreptul sa ne facem viata asa cum dorim, ci suntem supusi imprevizibilului, necunoscutului. Ca niste pioni pe tabla de sah a doi sau mai multe zei, niste jucarii.....
Cateodata stau si ma gandesc ca povestile din "Legendele Olimpului" a lui Alexandru Mitru nu sunt simple povesti... Si daca e adevarat? Daca suintem niste biete animalute la dispozitia unor zei???
Tind sa o contrazic. Ce frumos ar fi daca liberul arbitru chiar ar exista... Dar exista momente in viata omului, vorbesc in cazul general, cand se vede un simplu spectator aflat in fata scenei propriei lui vieti, cand se trezeste in fata a ceva atat de neasteptat si frapant incat nu-i vine sa creada.... Din pacate, viata este deja trasata undeva, de cineva pe care noua ne convine sa il numim Dumnezeu sau Allah sau Budha sau... nu mai conteaza cum, cert este ca e cineva superior noua. Singurul nostru aport este alegerea in anumite momente, numite "rascruci", a unei directii sau a alteia. Inchipuie-ti un copac maaare, inalt, maiestuos, impunator, cu o coroana superba. Copacul acesta care iti taie respiratia este chiar viata ta. Cracile mai groase sunt evenimentele majore care iti brazdeaza viata, dar la un moment dat va trebui sa alegi: o scoala, un liceu, o profesie, apoi o schimbi cu alta asemanatoare sau total diferita, daca iti intemeiezi sau nu o familie, daca faci sau nu copii, si multe alte alegeri de genul acesta. Fiecare te poarta spre o alta directie, DAR finalul este acelasi.
Permite-mi sa-ti dau un exemplu: un mecanic de locomotiva si ajutorul acestuia preiau o locomotiva functionala, atat pe acte cat si fizic, proaspat venita de la reparatii. Pleaca in cursa, fara sa inregistreze vreo problema, iar pe drumul de intoarcere, undeva are loc un accident teribil, soldat atat cu moartea unor oameni, cat si cu pagube de nivelul a catorva miliarde la locomotiva. Evident ca se fac investigatii atat in cadrul societatii de transport, cat si in cadrul autoritatii de stat care supervizeaza transportul feroviar, iar solutia este gasita imediat, in stil romanesc: mecanicul locomotivei trebuie sa faca inchisoare pentru ca nu a raportat locomotiva ca fiind defecta, iar ajutorul de mecanic demis. Simplu, nu? Si mai presus de toate, convenabil! Intamplator am fost martorul din umbra al acelui incident si, datorita influentei de care inca ma bucur in domeniu, am analizat situatia si am hotarat ca mecanicul de locomotiva era complet nevinovat. Iti inchipui ce s-ar fi ales de familia omului (are o sotie si doi copii mici)???? In afara de faptul ca si-ar fi pierdut casa si toata agoniseala, ar fi petrecut restul vietii in inchisoare, ispasind o pedeapsa care nu i se cuvenea, generata de nepasarea unor muncitori de la Electroputere Craiova. Nu mi-am inchipuit ca o vorba de-a mea va avea atat rasunet: persoana in cauza a fost disculpata, in schimbul parasirii locului de munca. Un sacrificiu relativ mic in comparatie cu alternativa, nu? Acest eveniment s-a intamplat candva in toamna anului trecut, dar inca ma marcheaza.... Nu il cunosteam pe omul acela, dar cuvantul meu a insemnat atat de mult pentru el... Nici el nu ma cunoaste, dar sunt sigura ca se gandeste din cand in cand cu gratitudine la mine. Bietul om nu a facut nimic care sa conduca la acel accident terifiant (locomotiva corespundea atat scriptic, cat si fizic, nu se inregistrase nicio problema in timpul cursei), iar apoi in urma anchetelor de la Procuratura si AFER se vede deja sacrificat fara vreun drept la apel. Daca ti s-ar intampla tie, cum ai reactiona??? Uite cum un alt om, un necunoscut, i-a salvat practic viata. Nu ma laud cu chestia asta, dar ma bucur in fiecare clipa ca am facut acel gest si l-am scapat. Poate candva voi avea si eu nevoie de ajutor si un necunoscut mi-l va acorda. Revenind la discutia de mai devreme, sustin cu tarie ca nu avem dreptul sa ne facem viata asa cum dorim, ci suntem supusi imprevizibilului, necunoscutului. Ca niste pioni pe tabla de sah a doi sau mai multe zei, niste jucarii.....
Cateodata stau si ma gandesc ca povestile din "Legendele Olimpului" a lui Alexandru Mitru nu sunt simple povesti... Si daca e adevarat? Daca suintem niste biete animalute la dispozitia unor zei???
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu